Nimic şi nimeni nu poate să-şi trezească aripile
Pe deasupra întunericului,
Fără iubire.
Nu poţi să-ţi scoţi cămaşa
Cu mişcări îmbătătoare,
Dacă nu iubeşti
Nu poate să cadă lacrima
În palma lui Dumnezeu
Fără să se audă
Cum creşte în ea, Iubirea.
Nu poţi urca scările
Ce înfrunzesc în fiecare
Mugur nou,
Dacă iubirea nu îţi
Întinereşte picioarele.
Nu poţi nimic întregi
Fără iubire.
Nu poţi să auzi foşnetul mării
Nesfârşite
Din respiraţia celuilalt,
Nu poţi să faci o mămăligă cu brânză
Ca lumea,
Nu poţi să simţi inima arborilor
În trilul privighetorii,
Nu poţi să stai lângă lanul de grâu
Ca un pribeag ce caută primenirea,
Nu poţi să-ţi faci braţele
Loc de vindecare pentru copiii durerii,
Nu poţi să scrii,nu poţi să scrii
Adevărat,
Nu poţi să priveşti în ochii oricărei poveşti
Ca şi cum ţi-ar lipsi pâinea
Cea de toate zilele,
Nu poţi vorbi cu Tatăl tău despre tot,
Nu poţi să strigi în pieţe
Că nu e cinstită această Arătare
Care te toarnă pe ascuns
În măştile mlaştinei ,cu dezinvoltura Matroanei.
Nu poţi lăsa nimic în urma ta
Fără sfâşierea sufletului care alege
Iubirea.